Sa fiu sincera, cand aud cuvantul "amicii', gandul imi zboara la inghetata, aceasta fiind una din cele mai cunoscute marci in zona. Totusi Amicii este si numele celui mai nou serial de benzi animate, promovat de revista online Meki.ro.
E vorba de niste baieti si fete aflati la scoala, ce se confrunta zilnic cu tot felul de probleme, pornind de la temele si proiectele date de profesori si pana la jocurile copilariei, motiv de bucurie si uneori chiar de cearta. Pare un fel de serial inspirat de cartea lui Constantin Chirita - "Ciresarii", o carte destul de interesanta pentru cei mici, daca neglijam aspectele comuniste ale povestirii.
Serialul "Amicii" a ajuns deja la al 3 lea episod si cei mici sunt nerabdatori sa frunzareasca revista Meki.ro, pentru a vedea ce intamplari si obstacole, mai sunt obligati tinerii lor eroi, sa depaseasca. Cei mici sunt foarte influentabili la varste fragede, de aceea este esential ca ei sa aiba eoi pe masura asteptarilor lor, dar si cu o conduita decenta, demna de a fi urmata in societate.
Saturday, July 23, 2011
Dezvolta logica celor mici
Multi adulti se intreaba cu reticenta ce diferenta poate fi intre un copil de cateva luni care are acasa niste jucarioare frumos colorate si unul care nu le are, de aceeasi varsta. Diferenta apare in dezvoltarea mentala si uneori si fizica mai precoce a primului copil, care transpusa in timp, chiar si pentru 2-3 saptamani, in evolutia ulterioara se poate transforma in ani.
De aceea unii copii, la 7 ani stiu sa scrie si sa calculeze, in timp ce unii nici macar nu pot sa articuleze corect cuvintele. Acest lucru depinde, in mod evident, si de bagajul genetic mostenit de la parinti.
Pe acest lucru se bazeaza si cei de la Meki.ro, ce le propun celor mici o multitudine de jocuri logice, cu grade diferite de dificultate pe masura varstei si inteligentei fiecaruia.
Astfel Meki.ro incearca sa fie putin mai mult decat o simpla revista de benzi desenate si ne provoaca la dezvoltarea mintala prin jocuri logice.

Sfantul Andrei
Sfantul Andrei este recunoscut drept protectorul religios al tarii noastre. In calendarul ortodox este sarbatorit pe 30 noiembrie si peste 1 milion de romani isi serbeaza atunci onomastica.
Nu intamplator, si cei de la Meki.ro au decis sa inceapa benzile desenate cu tematica religioasa cu un serial dedicat Sfantului Andrei. Chiar daca astazi religiei nu i se acorda o prea mare importanta, e bine pentru cei mici sa cunoasca aceste fapte religioase ce tin mai mult sau mai putin de cultura generala.
Pe langa aceste benzi desenate cu tematica religioasa, Meki.ro mai ofera si alte categorii, poate chiar de un mai mare interes pentru cei mici:
- Stiinta;
- Istorie;
- Serialul Amicii;
- Alte benzi animate.
Astfel Meki.ro reuseste sa imbine si sa satisfaca si cele mai stricte si pretentioase gusturi, fiind o optiune serioasa pentru intreaga familie.

Toate drumurile duc la... Constantinopol
Poate parea destul de greu de crezut, insa mai nou toate drumurile duc la Constantinopol, nu la Roma, asa cum este o vorba din batrani. Cel putin asa incearca sa ne convinga cei de la Meki.ro, prin al lor joc logic "Gaseste drumul catre Constantinopol". De fapt cei mici trebuie sa gaseasca drumul ce duce spre punctul denumit Constantinopol, printr-un hatis de alte drumuri, probabil aflate la vecinii bulgari.
Acesta este doar unul din multele jocuri logice propuse de cei de la Meki.ro pentru cei mici. Evident ca exista grade diferite de dificultate pentru ca cei mici sa poata sa isi exerseze muschii mintii la un nivel corespunzator varstei.
Pe langa aceste jocuri individuale, Meki mai are si alte sectiuni dedicate jocurilor, mai ales cele in grup la care pot participa si parintii, in scopul dezvoltarii unei relatii mai stranse intre copil si parinte. Se stie prea bine cat de dificil de abordat poate fi acest aspect, cu unii copii mult prea libertini si cu o personalitate prea puternica pentru a fi subjugati de parinti.

Dependenta de calculator
Dependenta de calculator este o boala a secolului nostru. Tehnologia s-a ivit treptat, si si-a pus decisiv amprenta. Copilaria de acum zece, cincisprezece ani s-a modificat incredibil. Nimeni nu se mai catara in copaci, nu mai deseneaza asfaltul ca atunci, am uitat de sotron, elasticul, hotii si vardistii.
Schimbandu-se vremurile, s-au schimbat, implicit, si mentalitatile. Crescand in preajma unui calculator, a unui telefon mobil, vrand-nevrand, curiozitatea te impinge sa descoperi, sa afli. Calculatorul e acel obiect care troneaza cam in fiecare locuinta, atrage prin butoanele tentante, apoi prin imaginea colorata. Copii invata repede care ii este rolul computerului. Jocul pe acesta, desenele animate vazute on-line, paint-ul si multe altele starnesc interesul. Totusi, orice parte pozitiva are si una negativa, dependenta.
Aceasta trebuie „tratata” la timp, iar orice informatie impotriva dependentei este benefica. Tocmai de aceea aveam un prieten de baza in Meki.ro. Aici gasesti articole care pot ajuta copii inclinati spre asa ceva, iar parintilor, oferindu-le idei si solutii pentru contracararea fenomenului.
Meki.ro poate fi astfel prietenul de care ai nevoie.

Hamsterul - prietenul copiilor
Animalutele sunt vestite pentru linistea, calmul pe care il dau stapanilor. Tot ce are blana, pene sau puf iti schimba starea numai dintr-o privire. Asa cum oamenii in toata firea cad prada lor, copii le sunt „victime” sigure.
Hamsterul e ceva mai pe ... marimea lor. Animale mici, dragalase, care nu fac zgomot si nici n-au nevoie de prea mult spatiu. Cei mici, cu ochii mari pasind inainte, intind manutele si ating. Parca se formeaza o legatura, linistita la inceput, mai agitata, de bucurie, apoi. Intervine grija, atentia, dorinta de joaca, stimularea copilului.
Dezvoltarea inteligentei la aceasta varsta este un punct bine definit pentru cei de la Meki.ro, avand tot felul de informatii utile, necesare celor mici. De asemenea Meki.ro incearca prin acest gen de articole sa ii determine pe cei mici sa devina mai responsabili

Glume de la cei mici pentru cei mari
Copii se amuza din aproape orice, fie cu motiv intemeiat sau fara. La noi totul functioneaza mai cu motiv, avand o oarecare baza. Zambetul, buna-dispozitie si glumele fac parte din picanteriile unei zile in preajma unui copil. Ce ii aduce un zambet, uneori la noi functioneaza ca un revers.
Glumele lor nu „prind” tot timpul si la noi. Se amuza singurei de nori cu forme ciudate, pe care doar ei le inteleg, de o buburuza care se pregateste sa zboare, sau dupa ce isi aranjeaza jucariile mai altfel decat de obicei.
Site-ul Meki.ro ofera copiilor posibilitatea sa-si exploreze si mai mult seninatatea, ceva pe intelesul lor, dar si al parintilor. O modalitate prin care noi sa fim mai aproape de picii nostri, dezvoltarea lor in aceasta perioada fiind decisiva pentru mai tarziu. Aceste glume de pe Meki.ro demonstreaza cat de departe merge imaginatia celor mici si astfel perlele scoase de ei sunt garantate, in orice situatie.
Aceste perle, scoase de copii sunt o bogatie inestimabila si parerea mea e ca ar trebui facute adevarate caiete cu insemnari despre inteligenta si spontaneitate acestor glume.

Subscribe to:
Posts (Atom)